miercuri, 4 februarie 2009

O betie de cuvinte


Din ecouri de dantela rasunau vag umbrele mortii.Pasi cadeau in ropote abrupte pe aleile de ciocani.
Obisnuiam, din cand in cand, sa ma scurg printre cioburile de flori si sa adun noiane de sperietori.
M-am trezit iar cu un gol in frunte si cu un cap in gol.Mi-aluneca o cioara printre suvitele-mi de par adormit si croncanitul ei strident imi suna dezacordat in linistea de gheata din ureche.

Pe un drum sinuos, brazdat de ape urcand la vale,ticaitul ceasului nu mai era demult un "tic-tac".

Spun:O floare, si din uitarea in care vocea mea scufunda orice contur,altceva deci, decat petalele stiute, muzical se inalta ideea insasi si suava,floarea care lipseste din orice buchet.

El insa, nu vedea femeia iubita decat copia imperfecta a unui prototip irealizabil...isi cauta refugiul intr-o lume mai potrivita cu el.Casele ii par fara acoperis,distantele nu exista,departarea in timp de asemeni nu...Ah!
Iar am scapat penita printre degete murdare de cerneala violeta...las pe umeri capul,o pala care cade vesnic in stropi eterni de cascade.

E vesnicul oras in care ploua de trei ori pe saptamana a "Acuarelei" lui Minulescu.Si numar, in gand, cadentele stropilor de ploaie scursi de pe umbrele negre de carbune stins.

Papucul mi-a parasit pentru o clipa piciorul stang si..acum imi privesc uimita degetele care mi se descompun.

Noian de valuri azurii se sparg de linistea macabra.Mormane de sunete bizare impanzesc parfumul de corali.Un pescarus solitar,inoata agale pe tarmul boltei ceresti infinite.
Lumi navalesc la vale prin urcari necontenite.Adorm cum adoarme si pasul, si timpul, si strigatul...
Atat de curat se stinge si ultima pala de lumina.

Niciun comentariu: