Sunti toti atat de rigizi...atat de inerti si inadaptati intr-o lume in care va priviti in fiecare zi ca intr-o oglinda sparta si va vedeti chipurile false in fiecare ciob.Aveti masti..si le purtati cu atata grandoare si mandrie.Voi nu aveti defecte.Traiti in perfectiunea unei lumi perfide.Si va e bine.Va e al dracului de bine cand o biata fiinta evadata din propriul vostru decor funerar se zbate intre realitate si prostie...intre ideea de a trai sau de evaporare si trecere in nefiinta.Dar ce va pasa voua,oameni ai trecutului?Voua oamenilor?
Dar ce-i pasa lui de cersetorul de la coltul strazii,care cu ochii plecati roaga dupa un colt de paine?Paseste mai departe catre neantul propriului cosmar..nici nu realizeaza ca patrunde in abis..si merge...si fluiera.
Dar ce-i pasa ei,de bietul copil orfan,parasit intr-un tomberon din spatele blocului,pe jumatate vanat de frig,pentru ca e iarna de poveste si ger cuprinzator,care abia mai scanceste trist,parca fredonand aiurea...ragusit si afon?Isi continua drumul fara a privi inapoi,fara a-i starni un strop de emotie,indreptandu-se catre ei toti...catre voi.
Dar ce le pasa lor,de mica prostituata de pe trotuar,cu sanii mici si rotunzi,pe jumatate dezgoliti,cu genunchii vineti si mainile prea subtiri?Ei intra si ies din ea ca niste animale,ii absorb toata tineretea si vigoarea si fug cu ea..si tot se duc...da,tot catre voi.
Dar ce va pasa voua,de vaduva indurerata,toata neagra si plansa,imbatranita brusc cu 20 de ani mai devreme..care acum e singura,poate moarta de foame sau sete..o ignorati si pe ea,si sentimentul ei...si luati mai departe cu voi dragostea indurerata,si o duceti departe...in cufarul vostru...al oamenilor.
Dar ce ne va pasa oare noua,bietelor fiinte ramase?Ce ne va pasa de voi,de temerile,prejudecatile,orgoliile si mortile voastre?ziua mergem catre soare,iar noaptea catre luna..vom fi mereu catre lumina...
Dar ce-mi va pasa oare mie,cand tu,om...vei pasi spre mine,crezand ca sunt lumina si eu,fiinta,te voi orbi cu intuneric?
