NO TITLE.

...unii ar spune ca scriu o data pe luna...altii ar spune ca scriu doar atunci cand am despre ce. Ei bine, eu spun ca scriu atunci cand am chef! As putea spune foarte usor "atunci cand am timp" dar as fi o ipocrita, pentru ca eu nu am timp. Si da, nu am timp la propriu. Stau suspendata intr-un vid unde nu am nici ora, nici minute, nici data, nici vara, nici soare, nici tic-tac..si nici orice altceva lumesc. Si mi-e bine aici, in vidul asta, imbratisata de niste brate nu pe atat de puternice pe cat ar trebui, dar timide si calde ca o atingere boreala pe obrazu-mi fin, jucandu-se apoi cu degetele mici prin parul meu nu chiar atat de negru, dar nici chiar atat de lung.
de ce sa evadez, cand "evadez" nu este cuvantul potrivit? Da, as putea sa fug, dar as fi o lasa, si nu ma las cuprinsa de reflux nici macar dimineata, cand frenezia aia absoluta din noapte ia sfarsit si ma trezesc acolo, goala, inca imbratisata, impartind o perna nici chiar atat de mica, dar nici prea moale, lasandu-ma devorata de niste ochi seducatori, insetati de buzele mele nici prea rosiatice, dar nici suficient de amare...
Imbatata de acelasi amor dulce imi despletesc drumurile si raman aici, in vid, inca o vreme, nici prea putina, dar nici suficient de multa, pentru ca prefer sa dorm atunci cand NU AM TIMP.

bleeding muse

De undeva, de deasupra camerei imi picura stropi de cer in crestet. Nu are stele pentru ca inca nu e noapte si nici macar vara. Pe culoar o mie de voci soptite par ca vor sa-mi sparga timpanul, dar eu ma chinui sa nu aud, sa fiu surda, sa-mi inec strigatul in tandari de sticla ...
pe jos, cana mea cu vin rosu nu ma lasa sa-mi termin tigara. "La dracu! e asa frig afara...trebuie sa inchid geamul." Imi surade ideea de a iesi din casa desculta, sa mi se invineteasca degetele de la picioare, care imi vor cadea putrezite undeva pe trotuar. Un trecator absurd se va opri sa priveasca procesul lor de descompunere.. va mai cheama un prieten si vor ramane acolo, in fata degetelor mele putrezite, pe o bancuta ferita de un stejar uscat. Dar acum trebuie sa merg sa-mi spal mainile, in fata lavoir-ului asta nenorocit din camin si sa-mi privesc in oglinda murdara, fata patata de lacrimi stinse. "Ramona!" un cineva striga disperat o oarecare Ramona si ma opresc o clipa, cu privirea suspendata in oglinda, in timp ce eternul lichid imi scalda intregul chip in valuri rapide. Inca pot sa-mi tin ochii deschisi. "cat e ceasul?"...parca m-ar intreba pe mine, dar nu pot sa raspund, pentru ca nu stiu si nu am timp.As vrea sa-mi pot gasi papucii, dar si ei se ascund de mine, si ma indeamna parca sa plec desculta...nicaieri, unde sa dorm pana maine si unde cineva imi va aduce o cana maaare cu ceai de lamaie si miere. Daaa...dar mi s-au uscat pana si crizantemele,...din cauza frigiderului care se incapataneaza si nu se mai opreste...a inghetat tot...si inimi, si lacrimi si iubiri...si mai curge lenes, din cand in cand cate o petala secatuita sau o frunzulita galben-maronie..inca nu-mi pot dezlipi trupul de sifonier, care pare ca vrea sa ma inghita. Mi-e rau.

Les jours tristes -yann tiersen-

Mi-am imbracat din nou rochita alba de copil si pasesc iar in ritm de vals absolut, desculta, pe gresia rece...Nu mi-e teama sa zambesc pentru ca dincolo, in spatele usii ma asteapta un pian cald, o vioara...si-un acordeon...
Deschid usa. O incapere mare, inalta...si foarte bine luminata de rasarit de primavara. Sunt doar trei lucruri...acelea care ma asteptau. Si acum imi canta. Imi canta sa-mi ridice de pe ochi-mi negri tristetea acuta ce mi s-a infiltrat pe sub piele, in trup si de acolo in fiinta...Si eu zambesc printre lacrimi ce par a fi de tristete crunta, dar uite cum tocmai invat sa-mi reprim suferintele si sa-mi traiesc eternul asa cum ma aflu...singura! Fara EL care sa ma iubeasca si sa ma protejeze..sa ma sarute de noapte buna in vesnicele nopti negre si sa-mi mangaie chipul inainte de rasarit. Si totul suna atat de frumos si pasii mi se indreapta lent catre mijlocul camerei...lent, dar in acelasi timp nerabdator, ca un copil caruia i se promite o acadea mare...si colorata. Nu-mi mai pot controla trupul care s-a pierdut printre note puternice de pian cu acord perfect de vioara si sunete vagi de acordeon. Sunt iar copil si parul scurt mi-e tot ciufulit si zbuciumat ca odinioara. Dansez. Dansez calm si ma pierd. Si ma scufund aici, in lumea asta, si ma daruiesc ei...Imi inlatur rochita alba, brodata cu dantela imaculata, de pe umarul stang...apoi de pe cel drept. Totul se intampla intr-un timp incremenit, total detasat de tot ceea ce inseamna omenire si realitate. Imi place aici, imi place naivitatea si inocenta pe care am sa le pot pastra vesnic, pentru ca aici, acum, nimic nu mi se poate intampla. Si privesc in gol, pe ferestrele mari cat un perete intreg, cu perdele clasice, de culoarea fildesului, cu umerii goi, cu rochita cazuta..din care sta sa-mi iasa sanul stang. Dar eu nu ma vad si nu ma simt. Sunt aici si ma daruiesc unei lumi din care nimeni nu mai face parte...Si ma dezbrac si raman goala. Si goala raman intr-o lume care inseamna moarte in lumina.
De sus, se poate vedea clar un copil cu trup de femeie goala, cu parul negru si ciufulit ce-i acopera o parte din chip si cu ochi negri atintiti vesnic spre fereastra. Pare ca asteapta ceva...In neclintire, cu mana dreapta intinsa catre locul in care-i e indreptata privirea impietrita, cu buze vinete si cearcane uriase pare asa frumoasa...
Muzica nu s-a oprit si nu are sa se opreasca vreodata. Instrumentele scot aceeasi muzica puternica, dar suava ce a ademenit-o pe copila..

Si totul reintra in ordinea fireasca a lucrurilor.

Azi pot din hartie colorata.

Pot sa fac o floare vesela. Sau pot sa fac chiar una trista!
Pot sa fac inimioare cu gust de capsuni, din hartie galben-albastra.
Pot sa fac un ursulet. Pot sa fac doi ursuleti!
Pot sa fac o scufita rosie turquoise, sau neagra...sau de ce nu verde?
Pot sa fac stropi mari de ploaie sarata, kaki si sa-i impletesc cu lacrimi dulci, maro!
Pot sa fac un avion cu vasle in loc de aripi...
Pot sa fac o mama cu rochita roz, de fetita!
Pot sa fac un fluture din doua buze mari, violete.
Pot sa fac o acadea rogvaiv in forma de triunghi oval.
Pot sa fac miere zaharata intr-un borcan lipicios, rosu.
Pot sa fac flori de zapada.
Pot sa fac stele de cules de pe un camp albastru deschis.
Pot sa fac umbrele, care la prima ploaie se dezbraca,timid.
Pot sa fac oglinzi in care sa nu se reflecte nicio imagine.
Pot sa fac un cer fara soare.
Pot sa fac trupuri fara capete. Capete fara ochi si zambete.
Pot sa fac fantome de pomi albastri,in care se catara pisici portocalii.
Pot sa fac oameni mai buni...
Pot sa fac zile mai scurte si clipe mai frumoase...
Dar...nu am hartie colorata.

Dar ei nu stiau nici sa-si incheie sireturile...

Moscova.
Pe-aproape de gradinita erau doua leagane. Prin preajma orelor douazeci ,doi copii leganandu-se alene. Le clantaneau dintii datorita gerului, datorita unor sentimente puternice sau...pur si simplu. Nu se stie de cand, de ce si cat timp aveau sa mai stea acolo. Inca nu ningea, desi cerul era acoperit de nori grei, tumultosi de zapada. Vantul se mai potolise putin, isi oprise din taisul ca al unei lame de cutit, incetand sa mai biciuie pometii imbujorati ai copiilor. Fetita avea mainile inghetate pe lanturile reci ale leaganului. Prin suvitele-i roscate de par se putea observa o bruma usoara, cristalina. Avea pistrui si ochii verzi. Baiatul, saten, cu ochii expresivi si caprui purta manusi. Buzele i se invinetisera usor si suradea din ele trist, lasandu-i descoperit un dinte stirb.
Erau ingrijiti, frumos imbracati si purtau batistute albe, imaculate cu initiale. Fetita sparge linistea de gheata:
-De ce crezi ca ninge?
-Ah?
-Da. De ce ninge?
-Nu ninge.
-Nu...nu acum. Dar de ce ninge in general?
-Pentru ca suntem in Rusia!
-Ha-ha...prostut ce esti! Nu ninge doar aici, la noi. Ninge peste tot!
-Aaa...da?
-Da. Asa mi-a spus mie tovarasa educatoare! Dar tu nu stii! esti prea mic!
-O sa cresc si eu mare!
-Da, dar pana atunci eu am sa fiu si mai mare!
-Daaa? De ce?
-Pentru ca....asa!
-Ha-ha!!! asta nu ti-a mai spus-o "tovarasa educatoare"?
-Mmm...nu...Dar lasa asta! Sa revenim...de ce ninge?
-Nu stiu...mi-ar placea sa ploua.
-Cand?
-Tot timpul.
-De ce?
-Pentru ca simt.
-Umed?
-Nu...stropi!
-Esti un prost!
-Crezi tu? Nu sunt!....Ahm...Anka...ti s-au desfacut sireturile...
Fetita se apleca usor peste genunchi si putu sa observe cum ii atarnau sireturile ghetutei din piciorul stang. O emotie covarsitoare in piept, si abia se stapanea sa nu-i pice o lacrima trista.
-Esti un prost, Boris! Esti un prost! Da! Un prost!
-Ce am facut?
-Tocmai! Nu ai facut nimic! Ia spune-mi..stii tu sa legi sireturi?
-....
-SPUNE!
-Nu...de obicei ma leaga Anuska.
-Aha...
-De ce?
-Pai de-aia!
-Leaga-ti sireturile, anka!
Fetita statea atarnata deasupra picioarelor leganandu-se din ce in ce mai lent.
-Nu pot. Nu stiu...
-Esti o prosta!
-Nu, nu sunt deloc! Tu esti prost!
Din cer zapada a inceput sa curga ca intr-o poveste nestiuta, dintr-un alt spatiu si alt timp, al vesniciei.
-Anka...de ce ninge?
-Shht...prost ce esti! Nu ninge...e praf de zana!
-Ce e ala praf de zana?
-E praful care te adoarme cand ti-e frig.
-Anka...de ce nu mai vine mama?
-Nu stiu...lasa-te cuprins de valul prafurilor...inchide ochii...
-E atat de cald acum...praful de zana e magic..il simt...
-Dormi, micutule Boris...dormi.

Nimicnicia de ieri. Totul de azi - scena I-

Deodata simti ca ti se da prea mult. Vine ca un vant puternic, boreal si se inapusteste naprasnic asupra ta. Te doboara. E zapada si tu zaci in ea ca si cand te-ai lafai intr-o piscina cu apa termala. Nimic nu te zguduie nici macar simtirea ca totul nu e moral, dar ce-ti mai pasa? moralitatea, dintr-o data, vine dintr-o prisma proprie si la fel de brusc te trezesti ca-l dai dracului pe Kant , la fel si pe critica sa, a ratiunii practice..si te doare undeva de orice alte conceptii lumesti...Tii in mana o carte mica, nelipsita de pe noptiera, in care citesti fericirea paragraf cu paragraf.Pana paginile or sa se sfarseasca si in mintea ta neinitiata, nestiutoare se vai ivi aceeasi intrebare: de ce? Le vei rasfoi hotic, insa nu vei mai regasi aceeasi fericire ca data trecuta, cand pierdeai serile tarzii doar pentru aroma laptelui cu scortisoara si parfum de fericire in file de carte verde.
Cand in finalul acestor actiuni capul ti se va inclina spre noptiera si se va auzi acel "pac" surd si monoton al veiozei, pe care o stingi si te cufunzi in lumea de dincolo,vei atarna ca o molie lenesa, vesnic adormita si trupul iti va inchina usor locul. Revezi acelasi filmulet cu aceeasi protagonisti care invata cum sa fie fericiti. Inveti si tu prin ei. Inveti si tu cald, nesocotit si incorect...prin el. "Nu e moral"... pe undeva in spatele scenei. Dar cortina nu e inca trasa. Astepta. Inca trebuie sa-ti joci rolul...

la petite fille avec rouge a levres

"Je ne veux pas partir.Non. Je veux rester ici, avec monsieur Mulan. Il m'avait donne cet petit rouge...et cette robe! Maman, j'adore cette robe.Voila...elle est toute blanche. Moulin c'est un monsieur tres galant et gentil...s'il te plait, maman! maman!"

La porte s'avait enferme avec un bruit fort. Julliene avait reste dans le milieu du chambre avec les yeux tristes. Soudain elle s'avait decroche et avait commencer de plaindre et crier. Elle etait grande maintenant, elle avait dix-neuf ans et elle savait bien ce qu'elle veut pour sa propre vie.

La mere, longeait le corridor avec la tete baisset.Elle etait tres vieille. Julliene n'etait pas sa fille...etait une orpheline...laquelle elle l'avait eleve avec ses propre mains.

Julliene avait les yeux grandes et verts comme l'emeraude et les cils longues et arquees comme une poupee.Son nez etait petite et retrousee et ses levres leger et rouges,tout le temps parfumee comme une floeur.Son peau blanche comme le porcelain,contrastait intensse avec son cheveux noir comme le charbon.Elle etait tout les temps rouge a levres et ses sourciles legere et alongees vers l'arcade, l'avait donne un air grave.Ses cheveux droit etait reliait au dos,dans une natte,qui se prolongeait jusqu'au milieu de son dos.

Julliene etait une belle fille.Elle sourisait pure avec sa danture blanche et parfaite.Elle portait tout les temps une robe jusqu'qu les genoux, legere,rouge ou vert.Elle avait l'air d'une eleve innocente et pure,avec sa petit pochette dans le bras droite,avec les yeux humides et brilliantes,mais elegante et cochette comme unde dame.

O betie de cuvinte

Din ecouri de dantela rasunau vag umbrele mortii.Pasi cadeau in ropote abrupte pe aleile de ciocani.

Obisnuiam, din cand in cand, sa ma scurg printre cioburile de flori si sa adun noiane de sperietori.

M-am trezit iar cu un gol in frunte si cu un cap in gol.Mi-aluneca o cioara printre suvitele-mi de par adormit si croncanitul ei strident imi suna dezacordat in linistea de gheata din ureche.

Pe un drum sinuos, brazdat de ape urcand la vale,ticaitul ceasului nu mai era demult un "tic-tac".

Spun:O floare, si din uitarea in care vocea mea scufunda orice contur,altceva deci, decat petalele stiute, muzical se inalta ideea insasi si suava,floarea care lipseste din orice buchet.

El insa, nu vedea femeia iubita decat copia imperfecta a unui prototip irealizabil...isi cauta refugiul intr-o lume mai potrivita cu el.Casele ii par fara acoperis,distantele nu exista,departarea in timp de asemeni nu...Ah!

Iar am scapat penita printre degete murdare de cerneala violeta...las pe umeri capul,o pala care cade vesnic in stropi eterni de cascade.

E vesnicul oras in care ploua de trei ori pe saptamana a "Acuarelei" lui Minulescu.Si numar, in gand, cadentele stropilor de ploaie scursi de pe umbrele negre de carbune stins.

Papucul mi-a parasit pentru o clipa piciorul stang si..acum imi privesc uimita degetele care mi se descompun.

Noian de valuri azurii se sparg de linistea macabra.Mormane de sunete bizare impanzesc parfumul de corali.Un pescarus solitar,inoata agale pe tarmul boltei ceresti infinite.

Lumi navalesc la vale prin urcari necontenite.Adorm cum adoarme si pasul, si timpul, si strigatul...

Atat de curat se stinge si ultima pala de lumina.

Galben.

E totul de ceara galbena in incaperea asta galbena, cu lumina galbena de veioza veche, cu miros vesnic de mucegai si fluturi cap-de-mort...si galben mi-e si gandul.Galbena e si glastra de la fereastra, cu flori uscate,secatuite in lipsa fluidului datator de viata.Galbene sunt si frunzele ei deoarece galbena e si lumina soarelui.

Prea mult praf pe strazi si prea multe urme de pasi murdari pe trotuare.Prea mult galben, noaptea, in oras.E galbena ploaia cu sine de tren si miroase a zapada arsa.

E galbena si foaia, e galbena si inima. E prea mult galben astazi si mi-e scarba...

SIA

Se crapa de ziua..zorii se revarsau usor asupra marelui oras scaldat in roua pura.Se trezeste buimaca, frecandu-si ochii si cascand continuu."Oh! Oare pe unde am mai dormit in noaptea asta? hm..." Se da jos din pat.Poarta un tricou larg negru, putin deaspura genunchilor si sosete albe. Se afla intr-un apartament dragut, cu jaluzele oranj si lenjerie albastra. Merge catre fereastra timida, fara a face cel mai mic zgomot, calcand pe varful degetelor. Ferestrele erau mari, din podea pana in tavan si late cat intreg peretele. Pe masuta erau doua lalele galbene. Se uita pierduta cu ochii ei caprui de-a lungul strazilor intortocheate si agitatia din ele. In spatele ei, se deschise usa, dar ea nu se intoarse.Probabil era unul din banalii tipi, pe care ii intalnea intr-un club apoi mergea si dormea la ei, mai discutau...si in cel mai fericit caz faceau sex.Fara sa se intoarca, rosti urmatoarele:

"O sa plec imediat. Imi iau hainele si...ochelarii! unde-mi sunt ochelarii"
"Sunt la mine. Ti-am facut cafea."

Sia se intorace socata.In fata ei statea o fata, de vreo 19 ani, bruneta,cu parul bucle peste umeri.Purta o camasa de noapte alba, lunguta.

"Hm-hm...ce e? Te simti bine?" -chicoti fata.
"Ahm...cred..adica...mmm....cine esti tu? Si ce caut eu mai precis aici?"

"Stai linistita." ii zambi ea.- "Ai venit aseara cu fratele meu aici.El nu e. A plecat la serviciu.Mi-a spus sa-ti pregatesc cafeaua,dar sa nu te mai gaseasca in momentul in care o sa se intoarca."

"Ah...da.Ahm...pai...multumesc.Ai putea sa-mi dai ochelarii, te rog?"

"Sigur. Dar nu inainte sa bem impreuna cafeaua.Eu sun Marla."

"Mhm...pai, bine Marla, dar..chiar trebuie sa plec. O sa intarzii la...la..ahm...nu..de fapt chiar nu am la ce sa intarzii niciodata vreodata.Sunt cam a nimanui asa.Hm...."

Aceasta Marla, o prinse hazliu pe Sia de mana si porni entuziasmata cu ea spre bucatarie. Era o copila.Au baut impreuna cafea si au facut coronite din flori.Au ras si si-au povestit uneia alteia intamplari din viata lor personala.Se facuse deja 13.

"E tarziu" -remarca Sia.

"Da, e,dar ii pot spune lui Abel ca ai ramas la mine"

"Marla, da-mi te rog ochelarii acum, o sa plec."

Marla se ridica trista si o chema pe Sia dupa ea in dormitor.Mirosea a flori uscate.Se apleca usor de-asupra masutei, pentru a ridica ochelarii Siei si umaru-i drept i se dezvelise usor, dezvaluindu-i finetea si delicatetea pielii. Sia o privi mult timp si ochii ii alunecau timid spre forma sanilor,coapselor si feselor.

"Poftim..aici erau."

"Multumesc."

In acest moment Sia ii atinse mana Marlei pentru a-si lua ochelarii.Marla se uita cu ochi doritori spre buzele Siei care ramase nemiscata si cu respiratia din ce in ce mai aritmata. In cateva secunde se agatase de gatul ei ca o fiara insetata si incepu sa-i soarba buzele.Sia se lasa sarutata pasional.Treptat mainile au inceput sa-i alunece pe sanii mici si rotunzi ai Marlei.Marla a asezat-o apoi pe pat, si cu respiratie agitata a inceput sa-i sarute gatul,in timp ce ii atingea si excita sanii.Au petrecut asa aproape 2 ore.Suna la usa.

"Ah....e Abel!"-zise Marla in disperare.

Tacere.Tacere, apoi rasucit de chei si scartaitul usii. Abel pasi incet pe hol si putu zari in camera pe sora lui,peste Sia. Sia s-a ridicat rapid si a inceput sa se imbrace.

"Buna, Abel...parca?...ahm...da.La revedere Marla, mi-a facut placere!"

Si iese rapid pe usa.A pornit usor,spre lift, dar s-a hotarat sa coboare pe scari cele 8 nivele.In timp ce cobora,isi amintea cele intamplate si zambea.Era o experienta placuta.Pe strazi,era putina lume si Sia mergea repede spre metrou.Avea sa se duca la Faus sa mai povesteasca o vreme..era tipul cu care putea sa faca sex oricand,la orice ora din zi si din noapte.

ce este NEGRUL ?

Oamenii simt in culori. O cromatica persistenta in timp si spatiu intre taramurile realitatii si viselor,un abis al intamplarilor nefericite, o continuitate a uitarilor si o minte izolata in nimic. In trecut, simtul meu se baza pe capacitatile vizuale.O forma...o culoare stridenta si un simt estetic inexistent. Inaintand in timp, a inceput sa mi se dezvolte capacitatea olfactiva a sentimentelor. Parfum de flori, roua si mere verzi. Ieri am atins apogeul. Am gustat sentimentul prin culori.Simtul meu nu poate atinge alte culori exceptand turcuazul si negrul. Turcuoazul mi-a inspirat intotdeauna incredere in sine si speranta,dar e lipsit de gust. Negrul...negrul imi inspira dragoste si pasiune, parfum de tigara si gust de vin rosu. Negrul...o nonculoare in sine si un apogeul al tuturor culorilor in acelasi timp.Cel de la care a pornit totul si continua sa se reverse continuu prin spatiul rogvaivian nelimitat. Inceput de ianuarie...negru...negru si calm. Inca nu se ridica ceata,dar nu e gri si totusi nici alb...pare insa ca nu e nici negru dar persista miros de tutun bun, ars..Marti, 13...superstitii stupide...dar azi e mai negru...asa cum stau si privesc pe bolta fara nori [tavanul camerei mele].O pisica neagra mi-a taiat calea..astept si nu e totusi nici rau,dar pare ca nici bine nu e...e o stare stranie si nu e neagra,dar parca nici turcuaz...e un cer prea mare,dar nu e senin si nici inorat...e o oglinda a viselor patata de ratiune dar nu ma reflect in ea plangand,insa nici razand.
E zi si totusi poate sa fie noapte...nu e negru dar e un calm de neclintit si eu imi fumez linistita tigara din care nu iese fum.

de ce?! cliseic: de-aia.

Nu ma intreba "de ce" pentru ca nu-mi face placere...de ce?...de-aia.
Peste tot zac forme umane imprastiate pe trotuare...schite. Imi amintesc de ziua de alalta-ieri cand credeam ca inca pot fi cum vreau si cine vreau...ca inca mai pot sta pe balconul Teatrului,atarnata cu chipul vesel de stalpii masivi,frumos decorati...urmarind skaterii jalnici,ascultandu-le injuraturile isterice...zambit la fiecare frunza izgonita de atingeri usoare de vant,fumand linistita in timp ce privesc cerul de un albastru decolorat...sa port o rochie vaporoasa de matase fina,mainile sa-mi fie incolacite in jurul unei umbrele mici,de dantela...Sa stau lipita de umarul mereu intors indarat catre mine...

sunt fluturi explodati din lumina vaga a lunii.
sunt pustietati cu nisip desertic.
sunt gradini suspendate acoperite de zapada.
sunt zile numarate pe degete de copil.
sunt flori in asteptarea unei iubite.
sunt baloane colorate pentru arlechini.
sunt ceasuri care se opresc inainte de timp.
sunt sandalele unei copile pe marginea unui trotuar.
sunt,dar e unul singur.
cine? EL.
de ce? de-aia.