Azi pot din hartie colorata.

Pot sa fac o floare vesela. Sau pot sa fac chiar una trista!
Pot sa fac inimioare cu gust de capsuni, din hartie galben-albastra.
Pot sa fac un ursulet. Pot sa fac doi ursuleti!
Pot sa fac o scufita rosie turquoise, sau neagra...sau de ce nu verde?
Pot sa fac stropi mari de ploaie sarata, kaki si sa-i impletesc cu lacrimi dulci, maro!
Pot sa fac un avion cu vasle in loc de aripi...
Pot sa fac o mama cu rochita roz, de fetita!
Pot sa fac un fluture din doua buze mari, violete.
Pot sa fac o acadea rogvaiv in forma de triunghi oval.
Pot sa fac miere zaharata intr-un borcan lipicios, rosu.
Pot sa fac flori de zapada.
Pot sa fac stele de cules de pe un camp albastru deschis.
Pot sa fac umbrele, care la prima ploaie se dezbraca,timid.
Pot sa fac oglinzi in care sa nu se reflecte nicio imagine.
Pot sa fac un cer fara soare.
Pot sa fac trupuri fara capete. Capete fara ochi si zambete.
Pot sa fac fantome de pomi albastri,in care se catara pisici portocalii.
Pot sa fac oameni mai buni...
Pot sa fac zile mai scurte si clipe mai frumoase...
Dar...nu am hartie colorata.

Dar ei nu stiau nici sa-si incheie sireturile...

Moscova.
Pe-aproape de gradinita erau doua leagane. Prin preajma orelor douazeci ,doi copii leganandu-se alene. Le clantaneau dintii datorita gerului, datorita unor sentimente puternice sau...pur si simplu. Nu se stie de cand, de ce si cat timp aveau sa mai stea acolo. Inca nu ningea, desi cerul era acoperit de nori grei, tumultosi de zapada. Vantul se mai potolise putin, isi oprise din taisul ca al unei lame de cutit, incetand sa mai biciuie pometii imbujorati ai copiilor. Fetita avea mainile inghetate pe lanturile reci ale leaganului. Prin suvitele-i roscate de par se putea observa o bruma usoara, cristalina. Avea pistrui si ochii verzi. Baiatul, saten, cu ochii expresivi si caprui purta manusi. Buzele i se invinetisera usor si suradea din ele trist, lasandu-i descoperit un dinte stirb.
Erau ingrijiti, frumos imbracati si purtau batistute albe, imaculate cu initiale. Fetita sparge linistea de gheata:
-De ce crezi ca ninge?
-Ah?
-Da. De ce ninge?
-Nu ninge.
-Nu...nu acum. Dar de ce ninge in general?
-Pentru ca suntem in Rusia!
-Ha-ha...prostut ce esti! Nu ninge doar aici, la noi. Ninge peste tot!
-Aaa...da?
-Da. Asa mi-a spus mie tovarasa educatoare! Dar tu nu stii! esti prea mic!
-O sa cresc si eu mare!
-Da, dar pana atunci eu am sa fiu si mai mare!
-Daaa? De ce?
-Pentru ca....asa!
-Ha-ha!!! asta nu ti-a mai spus-o "tovarasa educatoare"?
-Mmm...nu...Dar lasa asta! Sa revenim...de ce ninge?
-Nu stiu...mi-ar placea sa ploua.
-Cand?
-Tot timpul.
-De ce?
-Pentru ca simt.
-Umed?
-Nu...stropi!
-Esti un prost!
-Crezi tu? Nu sunt!....Ahm...Anka...ti s-au desfacut sireturile...
Fetita se apleca usor peste genunchi si putu sa observe cum ii atarnau sireturile ghetutei din piciorul stang. O emotie covarsitoare in piept, si abia se stapanea sa nu-i pice o lacrima trista.
-Esti un prost, Boris! Esti un prost! Da! Un prost!
-Ce am facut?
-Tocmai! Nu ai facut nimic! Ia spune-mi..stii tu sa legi sireturi?
-....
-SPUNE!
-Nu...de obicei ma leaga Anuska.
-Aha...
-De ce?
-Pai de-aia!
-Leaga-ti sireturile, anka!
Fetita statea atarnata deasupra picioarelor leganandu-se din ce in ce mai lent.
-Nu pot. Nu stiu...
-Esti o prosta!
-Nu, nu sunt deloc! Tu esti prost!
Din cer zapada a inceput sa curga ca intr-o poveste nestiuta, dintr-un alt spatiu si alt timp, al vesniciei.
-Anka...de ce ninge?
-Shht...prost ce esti! Nu ninge...e praf de zana!
-Ce e ala praf de zana?
-E praful care te adoarme cand ti-e frig.
-Anka...de ce nu mai vine mama?
-Nu stiu...lasa-te cuprins de valul prafurilor...inchide ochii...
-E atat de cald acum...praful de zana e magic..il simt...
-Dormi, micutule Boris...dormi.

Nimicnicia de ieri. Totul de azi - scena I-

Deodata simti ca ti se da prea mult. Vine ca un vant puternic, boreal si se inapusteste naprasnic asupra ta. Te doboara. E zapada si tu zaci in ea ca si cand te-ai lafai intr-o piscina cu apa termala. Nimic nu te zguduie nici macar simtirea ca totul nu e moral, dar ce-ti mai pasa? moralitatea, dintr-o data, vine dintr-o prisma proprie si la fel de brusc te trezesti ca-l dai dracului pe Kant , la fel si pe critica sa, a ratiunii practice..si te doare undeva de orice alte conceptii lumesti...Tii in mana o carte mica, nelipsita de pe noptiera, in care citesti fericirea paragraf cu paragraf.Pana paginile or sa se sfarseasca si in mintea ta neinitiata, nestiutoare se vai ivi aceeasi intrebare: de ce? Le vei rasfoi hotic, insa nu vei mai regasi aceeasi fericire ca data trecuta, cand pierdeai serile tarzii doar pentru aroma laptelui cu scortisoara si parfum de fericire in file de carte verde.
Cand in finalul acestor actiuni capul ti se va inclina spre noptiera si se va auzi acel "pac" surd si monoton al veiozei, pe care o stingi si te cufunzi in lumea de dincolo,vei atarna ca o molie lenesa, vesnic adormita si trupul iti va inchina usor locul. Revezi acelasi filmulet cu aceeasi protagonisti care invata cum sa fie fericiti. Inveti si tu prin ei. Inveti si tu cald, nesocotit si incorect...prin el. "Nu e moral"... pe undeva in spatele scenei. Dar cortina nu e inca trasa. Astepta. Inca trebuie sa-ti joci rolul...