duminică, 20 septembrie 2009

Les jours tristes -yann tiersen-

Mi-am imbracat din nou rochita alba de copil si pasesc iar in ritm de vals absolut, desculta, pe gresia rece...Nu mi-e teama sa zambesc pentru ca dincolo, in spatele usii ma asteapta un pian cald, o vioara...si-un acordeon...
Deschid usa. O incapere mare, inalta...si foarte bine luminata de rasarit de primavara. Sunt doar trei lucruri...acelea care ma asteptau. Si acum imi canta. Imi canta sa-mi ridice de pe ochi-mi negri tristetea acuta ce mi s-a infiltrat pe sub piele, in trup si de acolo in fiinta...Si eu zambesc printre lacrimi ce par a fi de tristete crunta, dar uite cum tocmai invat sa-mi reprim suferintele si sa-mi traiesc eternul asa cum ma aflu...singura! Fara EL care sa ma iubeasca si sa ma protejeze..sa ma sarute de noapte buna in vesnicele nopti negre si sa-mi mangaie chipul inainte de rasarit. Si totul suna atat de frumos si pasii mi se indreapta lent catre mijlocul camerei...lent, dar in acelasi timp nerabdator, ca un copil caruia i se promite o acadea mare...si colorata. Nu-mi mai pot controla trupul care s-a pierdut printre note puternice de pian cu acord perfect de vioara si sunete vagi de acordeon. Sunt iar copil si parul scurt mi-e tot ciufulit si zbuciumat ca odinioara. Dansez. Dansez calm si ma pierd. Si ma scufund aici, in lumea asta, si ma daruiesc ei...Imi inlatur rochita alba, brodata cu dantela imaculata, de pe umarul stang...apoi de pe cel drept. Totul se intampla intr-un timp incremenit, total detasat de tot ceea ce inseamna omenire si realitate. Imi place aici, imi place naivitatea si inocenta pe care am sa le pot pastra vesnic, pentru ca aici, acum, nimic nu mi se poate intampla. Si privesc in gol, pe ferestrele mari cat un perete intreg, cu perdele clasice, de culoarea fildesului, cu umerii goi, cu rochita cazuta..din care sta sa-mi iasa sanul stang. Dar eu nu ma vad si nu ma simt. Sunt aici si ma daruiesc unei lumi din care nimeni nu mai face parte...Si ma dezbrac si raman goala. Si goala raman intr-o lume care inseamna moarte in lumina.
De sus, se poate vedea clar un copil cu trup de femeie goala, cu parul negru si ciufulit ce-i acopera o parte din chip si cu ochi negri atintiti vesnic spre fereastra. Pare ca asteapta ceva...In neclintire, cu mana dreapta intinsa catre locul in care-i e indreptata privirea impietrita, cu buze vinete si cearcane uriase pare asa frumoasa...
Muzica nu s-a oprit si nu are sa se opreasca vreodata. Instrumentele scot aceeasi muzica puternica, dar suava ce a ademenit-o pe copila..

Si totul reintra in ordinea fireasca a lucrurilor.

2 comentarii:

Lola. spunea...

cat de frumos 8-> foarte tare.pe cuvant...

che spunea...

te iubesc si pentru ca asculti yann si ti-a placut